Totul despre SSD – si cum alegem un SSD bun

Probabil că toţi am auzit de ele şi am purtat discuţii cu prieteni sau cunoscuţi ai noştri, dar de fapt cât de multe ştim despre SSD-uri? Ştim că sunt destul de noi pe piaţă, iar la apariţia lor au fost probleme cu unele dintre ele. Dar pe zi ce trece se maturizează şi cresc în valoare. În primul rând, ar trebui să definim SSD.

CE ESTE SSD?

Solid State Disk (SSD) este un tip nou de hard disk în care locul platanelor a fost luat de chip-uri de meslantmorie flash. Prima companie care a conceput acest tip de hard disk a fost Samsung, dar în prezent sunt mai multe companii care produc astfel de harduri. Tehnologia SSD oferă rate mai mici de consum de energie şi viteze mai mari de transfer, astfel fiind foarte utile, mai ales, pentru cei care deţin un laptop.

TIPURI DE SSD-URI

Chiar dacă unii au impresia că există doar o tehnologie pe piaţă, de fapt, avem de-a face cu mai multe lucruri. Dar fiind o tehnologie relativ nouă, este normal ca lumea să nu fie atât de informată. Aşadar, avem de-a face cu două tipuri de SSD-uri:

Cu memorie NAND
SLC (Single Level Cell)
MLC (Mulţi Level Cell)
TLC (Triple Level Cell)
Cu memorie DRAM

CARE ESTE DIFERENŢA DINTRE SSD-URILE DE TIP NAND ŞI

CELE DRAM?

Cele cu memorie NAND permit ca informaţia să fie păstrată chiar şi după ce este oprit calculatorul. Memoria NAND o gasim si la stick-urile USB, carduri de memorie.

Diferenţa dintre SLC şi MLC constă în cantitatea de informaţii stocate într-o celulă. Este foarte important să ştim ce fel de SSD alegem pentru că cele SLC pot stoca 1 bit pe celulă, pe când cele MLC 2 biţi pe celulă, iar cele TLC 3 biţi pe celulă. Lucrul acesta influenţează direct performanţa, numărul de scrieri şi capacitatea de stocare a SSD-ului.

SSD-ul de tip SLC este folosit de aplicaţiile industriale, care au nevoie de performanţă sporită şi durata de viaţă îndelungată.

Cele MLC sunt pentru home uşeri, care au rezistenţă mai mică în timp şi sunt mult mai ieftine.

SSD-urile bazate pe memorie volatilă DRAM au viteze mari de accesare a informaţiei pentru accelerarea aplicaţiilor. De obicei, acestea au o baterie incorporată sau un UPS şi un sistem de backup al informaţiei. Pe acestea le vom găsi la configurarea serverelor puternice.

CARE SUNT AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE SSD-URILOR?

AVANTAJE

Viteza de acces a fişierelor este punctul forte al unui SSD. Pe HDD-uri informaţia se scrie pe un disc de metal care se învârte cu anumite rotaţii pe minut, pe când pe SSD nu există parte mecanică, acestea îşi stochează informaţiile în blocuri de memorie, iar când calculatorul doreşte acea informaţie, o accesează mult mai rapid.

Rezistenţa crescută la şocuri. Hardurile aveau o problemă mare cu acest lucru. De multe ori se defectează partea mecanică a hardului din cauza loviturilor. La SSD rezistenţa la şocuri este mult mai mare. Chiar am văzut câteva teste pe Youtube cu unele SSD-uri pe care se prăjeau ouă. La propriu. Apoi au fost băgate în laptop şi funcţionau impecabil (nu vă recomand totuşi să faceţi asta acasă, aveţi cratiţa pentru ouă).

Fiabilitate. Primele SSD-uri nu au fost chiar fiabile, ele au fost primite prost de unii utilizatori. Poate şi de cei invidioşi pentru că nu îşi permit un astfel de gadget. Însă, odată cu apariţia noilor controllere treaba s-a schimbat. Au fost făcute teste de fiabilitate, au fost stresate şi dacă ţin bine minte, cei de la Intel au garantat că poţi transfera 20 de GB pe zi de informaţie pe SSD-ul de 120 GB Basic. Mi se pare foarte mult pentru un home user, care îşi ia SSD-ul pentru sistemul de operare şi programele pe care le foloseşte des. De obicei SSD-urile de tip SLC rezista mult mai mult timp decât cele MLC, iar cu cât spaţiul de stocare este mai mare, cu atât aceste SSD-uri se uzează mai greu.

Tot aici vă reamintesc faptul că durata de viaţă a SSD-ului este invers proporţională cu viteza de scriere a SSD-ului.

Defragmentarea este inutilă, chiar periculoasă. Nu mai este nevoie să folosiţi defragmentarea, aceasta a fost înlocuită de optimizarea SSD-ului. Sistemele de operare noi chiar fac lucrul acesta automat, o dată la câteva zile, default 7 zile. Organizarea fişierelor se face prin comanda TRIM. Mai multe despre această comandă citiţi aici.

Consum mai mic de energie, spaţiu, greutate, etc. Faţă de cel tradiţional, cu platane, SSD-ul are un consum mult mai mic de energie, foarte important pentru laptopuri sau ultrabook-uri. Pe lângă acesta greutatea este mică, este o jucărie de ~100 grame, rezistenţa la temperaturi destul de mari de până la 70 grade.

DEZAVANTAJE

Chiar dacă este lăudat, trebuie să îl şi criticăm. Acesta are şi câteva minusuri. Cel mai important mi se pare acela că nu există încă tehnologie care să recupereze fişierele de pe SSD. Există fel de fel de programe care încearcă să recupereze fişierele, dar nu prea funcţionează. Nici de cele profesionale nu sunt atât de sigur, există câteva firme pe piaţă la noi, dar nu cred că le pot recupera în totalitate. Pe HDD lucrurile stau diferit.

În alt aspect este acela al preţului. Chiar dacă piaţă SSD-urilor s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, ele încă sunt scumpe, raportul GB/preţ este în dezavantajul cumpărătorului.

CONECTIVITATE

În momentul de faţă, cele mai multe SSD-uri sunt pe SATA. Totuşi, aceasta poate ajunge la 600 MB/s. Aşadar aceasta este limitarea pentru cele pe SATA. Mai mult de atât nu poate depăşi. Oricum, noi nu vom reuşi să observăm diferenţa de performanţă dintre unul şi celălalt. De cele mai multe ori diferenţele le fac benchmark-urile. În unele laptopuri şi nu numai, vom găsi conectori mSATA pentru SSD.

Mai sunt câteva SSD-uri, pe PCI Express. Pe acestea vitezele sunt mult mai mari. Pe piaţa de la noi nu am găsit însă SSD cu astfel de conector. Momentan tehnologia este prea nouă şi prea scumpă pentru utilizatorul de rând.

CUM ALEGEM UN SSD?

Oferta a început să fie diversificată prin magazinele online. Apar fel de fel de SSD-uri, unele mai ieftine, altele mai scumpe. Dacă alegem un SSD, nu înseamnă că trebuie să îl alegem pe cel mai scump. Analizaţi foarte bine controller-ul, căutaţi informaţii despre brand, nu comparaţi vitezele din specificaţii.

De multe ori, producătorii forţează controllerul pentru a scoate viteze mai mari. Lucrul acesta face ca SSD-ul să fie instabil şi, în timp, să se strice sau să pierdeţi date de pe el. Eu întotdeauna am recomandat SSD-urile Samsung şi Intel. Le recomand pentru că le folosesc de mai bine de 2 ani de zile fără nicio problemă. Între timp au mai apărut şi versiuni mult mai stabile şi mai ieftine.

Iată mai jos câteva variante de SSD-uri recomandate de mine.

 

150050735.kingston-ssdnow-v300-2-5-120gb-sata3-sv300s37a-120g

FLASH SSD KINGSTON V300 2.5, 120GB, SATA 3

§  Rata de transfer la citire (MB/s):450

§  Rata de transfer SATA (MB/s):600

§  Rata de transfer la scriere (MB/s):450

§  MTBF: 1.0 milioane ore

§  garantie 36 de luni

vezi detalii SSD Kingston V300 2.5

 res_58b8068528f7adb6f93c778cb6444141_350x350c_mt47

INTEL SSD 535, 120 GB, SATA 3, 2.5

§  Rata de transfer la citire (MB/s):540

§  Rata de transfer SATA (MB/s):600

§  Rata de transfer la scriere (MB/s):480

§  MTBF: 1.2 milioane ore

§  garantie 60 de luni

vezi detalii Intel SSD 535 PRO Basic

 samsung830-6b

SAMSUNG 850 PRO EVO BASIC, 128 GB, SATA 3

§  Rata de transfer la citire (MB/s):540

§  Rata de transfer SATA (MB/s):600

§  Rata de transfer la scriere (MB/s):520

§  MTBF: 1.5 milioane ore

§  garantie 36 de luni

vezi detalii Samsung 850 PRO EVO

În ultima vreme cei de la Kingston au ales să schimbe controller-ul. Aşa că NAND-ul nu mai este Toshiba 19 nm, ci este un Micron asinocron de 20 nm, iar vitezele sunt cel puţin pe sfertul prezentat în tabelul de mai sus. În cazul în care îl veţi folosi pe o placă de bază SATA 2 nu aveţi nevoie de mai mult, dar dacă vreţi performanţă vă recomand să alegeţi alt SSD, mai ales că oferta este diversă şi demonstrează că sunt tot mai fiabile. În plus, preţul pe GB scade din ce în ce mai des.

SSD-URI PE PCI EXPRESS

Pe piață încep să apară tot mai multe SSD-uri pe PCI Express. Este evident faptul că nu toată lumea își permite așa ceva. Momentan nici eu n-aș da banii pe ele, dar vitezele sunt mult mai bune față de cele pe SATA 3. Poate că o alternativă va fi și SATA EXPRESS despre care am tot vorbit pe blog, însă nu avem prea multe informații, momentan.

 intel_ssd_750_pci_express_pcie

INTEL SSD 750, 400 GB

§  Rata de transfer la citire (MB/s):2200

§  Rata de transfer la scriere (MB/s):900

§  MTBF: 1.2 milioane ore

§  PCI-E 3.0

vezi detalii Intel 750

 Samsung950ProCar_678x452

SAMSUNG 950 PRO, 256 GB

§  Rata de transfer la citire (MB/s): 2200

§  Rata de transfer la scriere (MB/s):900

§  MTBF: 1.5 milioane ore

§  PCI-E 3.0

vezi detalii Samsung 950 PRO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *